2008: Un an de investitii masive pentru Ringier Romania 5 mai 2009
Cu o cifra de afaceri de peste 170 de milioane de lei si o cota de piata de aproape 40% din punct de vedere al tirajului distribuit, Ringier Romania a reusit sa isi pastreze si in 2008 pozitia de leader in ciuda unei competitii acerbe pe piata de publishing, unde numarul de titluri a continuat sa creasca, si in ciuda faptului ca a renuntat la trei dintre titlurile care generau venituri considerabile: cele doua ghiduri TV si cotidianul ProSport.
Competitia stransa, sustinuta adesea prin promotii foarte puternice (mai ales in cazul ziarelor), precum si fluctuatiile destul de mari de pe piata valutara mai ales in ultimul trimestru al anului, au erodat semnificativ marja de profitabilitate a intregului portofoliu, aceasta scazand de la 10%, cat a fost in 2007, la 6%. Astfel, Ringier Romania raporteaza pentru anul 2008 un profit de 13 milioane RON (cifrele nu au fost inca auditate).
2008 a fost pentru Ringier Romania unul din anii in care Grupul a continuat sa investeasca masiv, alocand numai pentru construirea celei mai performante tipografii de ziare din Romania o suma de peste 20 de milioane de franci elvetieni (echivalentul a aproximativ 50 de milioane RON). Ca noutate absoluta pe piata din Romania trebuie mentionata crearea a doua linii de inserare automata cu capacitatea de a realiza peste 70.000 de insert-uri intr-o ora, ceea ce poate reprezenta un avantaj competitiv important pe piata de publicitate, mai ales in conditiile dificile pe care 2009 le anunta deja pentru aceasta piata.
O alta arie in care s-au concentrat eforturi financiare semnificative a fost dezvoltarea fortei de vanzari, prin crearea unei echipe de supervizare a vanzarilor la chioscuri precum si a unei retele de “street selling” pentru puncte strategice insuficient deservite de retelele de distributie traditionale. Distributia a continuat insa sa fie si in 2008 una dintre problemele cele mai delicate pentru Ringier Romania, ca de altfel pentru intreaga piata.
Domeniul online, unde Ringier detine o pozitie foarte solida in segmentul news, a fost intarit prin largirea echipelor existente, dar si prin investitii punctuale precum relansarea website-urilor libertatea.ro si capital.ro, care au adus rezultate imediate atat in ceea ce priveste cresterea performantei, cat si in monetizarea acestora. Evz.ro si-a mentinut pozitia solida construita in ultimii ani, fiind in continuare locomotiva incasarilor din online. Veniturile generate de aceasta arie a afacerii au crescut cu 59% fata de anul anterior.
In ceea ce priveste presa tiparita, segmentul cu ponderea cea mai mare pana in prezent in portofoliul Ringier Romania, 2008 a insemnat lansarea primei reviste glossy saptamanale - Diva.
Segmentul ziarelor tabloide a crescut cu o viteza fara precedent, in conditiile in care acest segment a raportat constant cifre de vanzari si audienta impresionante, ajungand ca in decursul unui an aproape sa se dubleze. Libertatea si-a pastrat insa pozitia de leader atat in ceea ce priveste tirajul vandut cat si audienta.
Pentru anul in curs, Ringier Romania estimeaza un declin puternic al investitiilor in publicitate, dar si al vanzarilor din distributie pe fondul recesiunii. In consecinta, este de asteptat o consolidare a intregii piete media.
Prezentarea poate fi descarcata din sectiunea "Company"
Grupul Ringier
Ringier este o companie internațională cu aproximativ 8.000 de angajați în 10 țări din Asia și Europa Centrală și de Est. Ringier editează mai mult de 120 de cotidiane și reviste și produce și comercializează mai mult de 20 de programe de televiziune. Compania deține de asemenea acțiuni importante și desfășoară activități în cadrul a peste 80 de website-uri și platforme mobile. Grupul deține 11 tipografii. Ringier este o afacere de familie, aflată la cea de-a cincea generație.
|